duminică, 24 ianuarie 2010

Flori de gheata la - grade

marți, 12 ianuarie 2010

Invitatie

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor

Calendar eminescian

Expoziţie de fotografie

Daniela Abageru, Sorin Aruştei, Daniel Bejenaru, Eugen Brodner, Adrian Bulgariu, Alin Chelariu, Iulia Chiraş, Anamaria Ciucanu, Smărăndiţa Colţa,
Alexandra Corneanu, Oana Damir, Cristian Gafiţescu, Adrian Gârneaţă,
Tudor Ghioc, Tiberiu Huideş, Cosmin Ivaşcu, Dan Mititelu,
Robert Nemţanu, Lucian Nistor, Cătălin Pârău, Antoaneta Popa,
Iolanda Popa, Ecaterina Şchiopu, Raul Trifan, Cristian Ţibu, George Vintilă.

Vernisaj: vineri 15 ianuarie 2010, ora 20. Perioadă: 15 - 31 ianuarie 2010.

După expoziţia "Fotovers" din 2009, de la Ipoteşti şi Iaşi, alcătuită din lucrări ale căror titluri erau strofe eminesciene, anul acesta, în 2010, cu prilejul aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, 26 de membri ai Clubului Fotografilor au ilustrat cu 104 fotografii un (im)posibil Calendar eminescian, fără de an.
Fiecare din cele 12 panouri stradale ce alcătuiesc expoziţia este dedicat unei luni calendaristice şi cuprinde, alături de fotografii, câte o strofă a Poetului în care se regăseşte numele unui anotimp.

Extrase din cronica vremii:
"Acest Calendar conţine smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenţei... din oraş. [...] Editorul crede a fi răspuns la o trebuinţă foarte simţită şi generală a poporului întreprinzând editarea acestui nou Calendar" (Mihai Eminescu).

Anunt preluat de aici CLUBUL FOTOGRAFILOR

luni, 4 ianuarie 2010

Lake Ciric



duminică, 3 ianuarie 2010

Anul Nou






Dezamăgire, tradiţia numai există, unde am fost eu oricum. Măşti de Veneţia, Adidas, Nike, FC Vaslui, Metro, HP ....etc. Păcat ....

marți, 29 decembrie 2009

Picuri




joi, 24 decembrie 2009

Sărbători Fericite!

miercuri, 16 decembrie 2009

Lanterna Magică


Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor

"Lanterna Magică"
- a 5-a proiecţie de fotografii în aer liber -

"CEai FIERBINTE"

Parcul Copou,
Sâmbătă, 19 decembrie 2009, de la ora 18.00.

Fotografii de:
Daniela ABAGERU, Ştefan ABAGERU, Nicuşor APOSTU, Cristian BĂLŢĂTESCU,
Daniel BEJENARU, Eugen BRODNER, Iasmina CALINCIUC, Alin CHELARIU,
Iulian CIOBĂNAŞU, Lucian COCEA-LIONESCU, Smărăndiţa COLŢA,
Irina CREŢU, Oana DAMIR, Adrian GÂRNEAŢĂ, Ştefan ISARIE,
Cosmin IVAŞCU, Gloria LUCA, Carmen PARII, Cătălin PÂRĂU,
Iolanda POPA, Iavi ROTBERG, Cristian ŢIBU.
Organizatoare: Carmen PARII.


În mijlocul iernii şi al Parcului Copou se vor oferi:
- spre vizionare, peste 100 de fotografii toride;
- spre degustare, multe căni cu ceai fierbinte.